Serviciul Român de Informaţii
Serviciul Român de Informaţii

Sistemul Naţional de
Alertă Teroristă:

NIVEL PRECAUT

Analiza de intelligence

Analiza este procesul de filtrare, conexare şi interpretare obiectivă a datelor culese din surse secrete sau deschise, esenţial în orice activitate a Serviciului.

Frânturi de informaţie uneori disparate şi aparent lipsite de semnificaţie sunt puse în context, integrate în imagini coerente şi convertite în explicaţii, evaluări şi prognoze în legătură cu problematicile de securitate naţională aflate în competenţa SRI. Deşi aparent simplu, este vorba de un proces de rafinare foarte complex, care implică în egală măsură inteligenţa, gândirea critică şi creativitatea analistului de informaţii, dar şi o foarte bună cunoaştere a domeniului analizat.

Mai exact, analistul evaluează informaţiile din perspectiva relevanţei lor, sesizează schimbări şi tendinţe în manifestarea ameninţărilor, schiţează scenarii alternative de evoluţie, evidenţiază implicaţii şi indică eventuale variante de acţiune în raport cu fiecare scenariu prognozat.

În final, produsul analitic este pus la dispoziţia beneficiarilor legali, în timp util şi în funcţie de aria de competenţă, pentru a-i sprijini în:

  • realizarea unor strategii sau planuri de acţiune prin care să se prevină manifestarea riscurilor
  • adoptarea unor măsuri adecvate de promovare a intereselor naţionale.
0800 800 100 Linie gratuită pentru semnalarea riscurilor teroriste

Copyright © 2012 Serviciul Roman de Informaţii. Toate drepturile rezervate.

Pentru o navigare optimă, vă recomandăm folosirea unui browser cu capabilități HTML5 și CSS3.