![]()
Parte componentă a sistemului de securitate națională, Serviciul Român de Informații este autoritatea administrativă autonomă, specializată în domeniul informațiilor privitoare la securitatea națională a României.
Prin unitățile sale Serviciul Român de Informații organizează și execută activități de culegere, verificare și valorificare a informaților referitoare la activități/fenomene ce pot constitui riscuri și amenințări la adresa securității naționale, atribuțiile și competențele Serviciului vizând, printre altele, și apărarea democrației și ordinii constituționale, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor - garantate constituțional, precum și protejarea exercitării neîngrădite a acestora.
Din această perspectivă, o atenție deosebită se acordă acelor situații cu repercusiuni asupra intereselor unor segmente largi de populație, precum problemele remanente din sănătate, învățământ, protecție socială, precum și în realizarea actului de justiție, determinate de abuzurile și ilegalitățile comise de persoane cu responsabilități în aceste domenii.
Intră în atribuții și cunoașterea și prevenirea unor activități ce vizează inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor extremiste de origine comunistă, fascistă, legionară, rasistă, antisemită sau de orice altă natură, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept.
De asemenea, sunt în atenție activitățile informative ilegale derulate de diverse persoane fizice sau grupări neautorizate, inclusiv prin utilizarea de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor, determinante, din punct de vedere al securității naționale, fiind natura datelor și informațiilor culese, modul de utilizare al acestora și drepturile fundamentale ale cetățenilor ce sunt încălcate prin astfel de fapte.




inapoi






"Mihai Viteazul"