Constituirea, organizarea și funcționarea Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a avut la bază necesitatea adaptării învățământului universitar românesc de informații la cerințele începutului de mileniu, în acord cu transformările înregistrate în societate pe plan național și european și, deopotrivă, cu nevoile de pregătire a personalului Serviciului Român de Informații pentru îndeplinirea misiunilor specifice asigurării securității naționale și colective.
Tradiția învățământului superior în cadrul Serviciului Român de Informații datează din anul 1991, când a luat ființă Facultatea de Psihosociologie, în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, iar un an mai târziu s-a decis constituirea Institutului Superior de Informații, ca instituție de învățământ superior militar de lungă durată, entitate instituțională de sine stătătoare, în subordinea Serviciului Român de Informații.
Pentru a răspunde într-o mai mare măsură cerinței privind pregătirea ofițerilor de informații, Institutul Superior de Informații a fost reorganizat și intitulat Institutul Național de Informații, care ulterior a devenit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, în a cărei structură au fost cuprinse două specializări: „Psihologie - informații” și „Comunicare și relații publice - informații”.
În prezent, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este o comunitate universitară distinctă, care funcționează pe baza prevederilor Constituției României, cadrului legislativ în vigoare, ordinelor directorului Serviciului Român de Informații, precum și ordinelor ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu un buget format din resursele alocate de stat și cele provenite din alte surse, în condițiile legii.
Urmare a procesului de evaluare derulat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” i-a fost acordat calificativul Grad de încredere ridicat, prin Raportul Consiliului ARACIS nr. 7659 din 28.07.2010 privind evaluarea externă a calității academice.
În acord cu statutul și competențele sale, Academia Națională de Informații
„Mihai Viteazul” își asumă următoarele misiuni:
- formarea de specialiști în domeniul fundamental științe militare și informații, cu pregătire universitară de licență, masterat și doctorat pentru Serviciul Român de Informații și alți beneficiari interni sau externi;
- asigurarea unei temeinice pregătiri de informații, formarea capacităților și a competențelor profesionale necesare absolvenților pentru realizarea activităților specifice primei funcții ocupate după absolvire și pentru îndeplinirea atribuțiilor unor funcții de conducere și expertiză în domeniul informațiilor de securitate;
- realizarea unei intense activități de cercetare științifică, potrivit solicitărilor Serviciului Român de Informații, ale altor structuri din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și ale unor instituții publice și agenți economici;
- perfecționarea pregătirii, prin studii universitare de masterat, doctorat, studii postuniversitare în domeniile și specializările acreditate, la cererea Serviciului Român de Informații, a altor ministere și autorități naționale sau pentru pregătirea societății civile în vederea apărării securității și siguranței naționale;
- asigurarea unui nivel calitativ ridicat al procesului educativ, afirmarea constantă în învățământul universitar românesc, ca forum științific, prin contribuția la păstrarea crezului în identitatea națională și la realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile culturii europene, pe valorile democrației euroatlantice și pe aspirațiile societății democratice moderne românești.
În scopul îndeplinirii acestor deziderate, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” organizează:
- Studii universitare de licență cu specializările „Psihologie - informații”, „Comunicare și relații publice - informații” și "Studii de Securitate și Informații";
- Studii universitare de masterat pentru reprezentanții societății civile – „Managementul educațional în cultura de securitate”, „Managementul informațiilor de securitate națională” și „Managementul informațiilor în combaterea terorismului”;
- Studii universitare de masterat – programul „Managementul activității de informații pentru securitate națională” - absolvenții acestui program de învățământ urmând a fi încadrați în Serviciul Român de Informații ca ofițeri operativi de informații;
- Studii universitare de doctorat în domeniul științe militare și informații;
- Colegiul Național de Informații - se adresează reprezentanților instituțiilor cu atribuții în domenii conexe activității de realizare a securității naționale;
- Cursul postuniversitar de perfecționare în domeniul protecției informațiilor clasificate - are ca obiectiv principal dobândirea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor ce revin funcționarilor de securitate / personalului din structurile de securitate ale autorităților și instituțiilor publice, agenților economici cu capital integral sau parțial de stat ori altor persoane juridice de drept public sau privat, care gestionează informații secrete de stat.
Publicații
Galerie foto
Galerie video



inapoi






"Mihai Viteazul"