Serviciul Român de Informaţii
Serviciul Român de Informaţii

Sistemul Naţional de
Alertă Teroristă:

NIVEL PRECAUT

Responsabilitate socială

Ca parte a activităţii sale de responsabilitate socială, SRI concepe şi implementează campanii de educare în privinţa riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Reprezentanţi ai instituţiei noastre prezintă, în cadrul unor programe destinate publicului larg, cu precădere tinerilor, materiale de informare, reviste, broşuri, pliante care oferă sfaturi privind comportamentul adecvat în cazul unor suspiciuni legate de posibile ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Prin efortul voluntar al angajaţilor săi, SRI oferă ocazional sprijin financiar unor persoane defavorizate aflate în orfelinate sau azile de bătrâni şi se alătură unor campanii naţionale de ajutorare a oamenilor şi comunităţilor afectate de calamităţi.

O parte însemnată a activităţii noastre de responsabilitate socială se desfăşoară prin intermediul fundaţiei "Solidaritate, Patrie şi Onoare", care sprijină, prin acoperirea costurilor medicale în situaţii grave, angajaţii instituţiei şi familiile acestora.

0800 800 100 Linie gratuită pentru semnalarea riscurilor teroriste

Copyright © 2012 Serviciul Roman de Informaţii. Toate drepturile rezervate.

Pentru o navigare optimă, vă recomandăm folosirea unui browser cu capabilități HTML5 și CSS3.