Serviciul Roman de Informatii

Back Securitatea aviaţiei civile

Securitatea aviaţiei civile

Despre noi

Operatorii de securitate care efectuează controlul de securitate pe toate aeroporturile din România sunt cadre militare ale Brigăzii Antiteroriste, unitate specializată a Serviciului Român de Informaţii şi sunt certificaţi pentru executarea acestui tip de activitate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) .

Pentru îndeplinirea obiectivelor activităţii, personalul care efectuează controlul de securitate parcurge, pe toată durata carierei, un proces continuu de pregătire, în raport cu dinamica şi schimbările caracteristice domeniului. Procesul de aplicare a normelor comunitare în domeniul securităţii aviaţiei civile este monitorizat şi auditat continuu, atât de structurile care le implementează, cât şi de instituţiile naţionale şi europene cu competenţe în acest domeniu.

Controlul de securitate

Controlul de securitate este una dintre cele mai importante măsuri de securitate pe un aeroport. Acesta urmăreşte identificarea amenințărilor cu potențial de transpunere în acte de intervenție ilicită la bordul aeronavelor.

În vederea prevenirii/contracarării unor astfel de acţiuni și a protejării persoanelor aflate în zonele publice ale aeroporturilor, Brigada Antiteroristă desfăşoară următoarele activităţi pe aeroport:

  • controlul de securitate al pasagerilor şi al bagajelor de cabină şi de cală;
  • controlul de securitate al personalului navigant/aeroportuar şi al articolelor transportate de acesta;
  • controlul de securitate al expedierilor de marfă/poştă, proviziilor de bord, proviziilor de aeroport, materialelor/poştei transportatorului aerian;
  • examinarea de securitate a vehiculelor care au dreptul să acceadă în zonele de securitate ale unui aeroport;
  • asigurarea măsurilor de protecție necesare şi acţiuni reactive prompte pentru respingerea unui atac iniţiat în zona publică, în vederea contracarării sau reducerii efectelor acestuia.

În desfăşurarea controlului de securitate, regulile se aplică uniform pentru toţi pasagerii şi nu există modalităţi diferite/preferenţiale de abordare.

Legislație

Securitatea aviaţiei civile este reglementată prin norme elaborate de către instituțiile naționale, organizaţiile europene și internaționale cu responsabilităţi în domeniu. Controlul de securitate, parte integrantă a acestui sistem, intră sub incidenţa acestor norme, pe toate componentele sale. Principalele acte normative care reglementează controlul de securitate pe aeroporturi:

  • Legea nr.535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului;
  • Regulamentul (CE) nr.300/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2008, privind norme comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Regulamentul (UE) nr.1998/2015 al Comisiei din 5 noiembrie 2015 ,de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securităţii aviaţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Decizia (UE) nr.8005/2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune privind securitatea aviaţiei care conţin informaţiile menţionate la art.18 lit.a) din Regulamentul (CE) nr.300/2008, cu modificările şi completările ulterioare (nu are un caracter public, accesul la aceste informaţii fiind restricţionat în baza principiului nevoii de a cunoaște);
  • Programul Naţional de Securitate Aeronautică (PNSA) aprobat prin H.G. nr.1193/2012 – conţinut clasificat;
  • Anexa nr.17 la Convenţia de la Chicago – conţinut clasificat;
  • Proceduri interne de lucru – conţinut clasificat.