Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a avut o întrevedere cu directorul adjunct al CIA, domnul David S. Cohen
20 mai 2016

Joi, 19 mai 2016, directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig, a avut o întrevedere la Bucureşti cu directorul adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, domnul David S. Cohen.

În cadrul întâlnirii, la care a participat şi conducerea Serviciului, au fost abordate aspecte ce ţin de parteneriatul extins dintre cele două servicii de informaţii, cu accent pe dezvoltarea unor domenii de interes reciproc, precum prevenirea şi combaterea terorismului, securitatea cibernetică, contracararea ameninţărilor transfrontaliere şi a acţiunilor de spionaj îndreptate împotriva celor două state.

De asemenea, au fost discutate elemente privind securitatea regională şi modalităţile de extindere a parteneriatului strategic dintre cele două servicii.