Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Președintele României salută o noua generație de ofițeri ai Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”
30 iulie2015

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a găzduit astăzi, 30 iulie, ceremonia de absolvire a unei noi generații de ofițeri, viitori profesioniști în intelligence.

Festivitatea de absolvire și de înaintare în grad a promoției ANIMV "SRI-25 de ani"  s-a desfășurat în prezența Preşedintelui României, domnul Klaus IOHANNIS,  a Viceprim-Ministrului pentru Securitate Naţională, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Gabriel OPREA, Ministrului Educației și Cercetării Științifice, domnul Sorin CÎMPEANU, a conducerii Serviciului Roman de Informații, precum și a celorlalţi reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității naționale.

Participarea la ceremonie a celui mai înalt palier de decizie în stat confirmă  importanța acestor tineri pentru securitatea națională, reprezentând totodată și o recunoaștere a excelenței educaționale promovate de Academie.

Președintele României i-a felicitat pe absolvenţi pentru curajul alegerii unei profesii dificile, care presupune riscuri şi provocări permanente, un efort continuu de adaptare, sacrificii și o satisfacție extraordinară. Domnul Klaus Iohannis a reiterat importanța investiţiei în educaţie, care trebuie să reprezinte o prioritate absolută a tuturor elitelor care se vor afla la guvernare în decadele următoare. Resursa umană pe care absolvenții Academiei o constituie reprezintă cel mai important atu pe care țara noastră îl are la dispoziţie pentru a spori gradul de predictibilitate al riscurilor şi ameninţărilor şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de a le gestiona, preveni şi combate.

Directorul SRI, Eduard Hellvig, i-a felicitat pe tinerii ofițeri de informații pentru drumul pe care l-au ales, acela de "a-și servi patria, de a fi in serviciul cetățenilor României și de a se asigura că deciziile care se iau în numele românilor de către liderii noștri au la bază informație de cea mai bună calitate".

"Modelul României, de a avea o universitate de intelligence proprie serviciului naţional de informaţii, nu este unul întâlnit peste tot în lume. Avem deja o tradiţie şi putem furniza expertiză privind excelenţa în educaţia de intelligence. Prin această Academie şi prin standardele pe care și le-a impus, Serviciul Român de Informaţii investeşte permanent și consecvent în securitatea naţională", a afirmat Directorul Serviciului Român de Informații.

Promoția anului 2015 poartă denumirea onorifică "SRI-25 de ani" pentru a celebra un sfert de secol de existență a Serviciului Român de Informații.
Previous Next