Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Rețea transfrontalieră de trafic de droguri, destructurată cu sprijinul SRI
21 septembrie 2017

În conformitate cu misiunile SRI de a cunoaşte, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale, începând cu anul 2015, unitatea specializată a Serviciului a identificat şi documentat informativ o amplă reţea de criminalitate organizată transfrontalieră, specializată în trafic internaţional de droguri.

Complexitatea activităţilor (achiziţie de droguri de la furnizori din America Latină, transport segmentat şi distribuţie către pieţe de consum europene), caracterul transfrontalier şi diversitatea rolurilor infracţionale a presupus un efort deosebit din partea SRI pentru iniţierea şi coordonarea activităţilor informative în plan extern, cu parteneri instituţionali din mai multe state.

În fapt, datele obţinute de SRI au arătat că reţeaua alcătuită cu precădere din cetăţeni români, a operaţionalizat canale de introducere a cocainei în Europa, preluarea şi transportul drogurilor către pieţe de desfacere, în principal în Marea Britanie, dezvoltând în timp conexiuni cu entităţi din America Latină, Belgia, Olanda, Germania, Spania şi Marea Britanie.

Drogurile erau expediate în porturi din Belgia şi Olanda, unde erau depozitate temporar, iar ulterior predate unor şoferi de autotrenuri şi transportate către grupările de distribuţie.

Informaţiile obţinute de SRI au fost transmise, potrivit legii, partenerilor interni (DIICOT, IGPR şi IGPF), care, în urma măsurilor specifice derulate, în data de 13.09 a.c. au efectuat 28 de percheziţii domiciliare şi au reţinut 6 membri ai grupării, în România, Germania, Belgia, Olanda şi Marea Britanie, inclusiv pe liderul grupării, stabilit în România.

Prin acţiunile întreprinse, SRI rămâne determinat în misiunea sa de prevenire şi combatere a ameninţărilor asimetrice din sfera criminalităţii organizate, cu impact în planul securităţii naţionale şi a imaginii României, în contextul angajamentelor de securitate euroatlantice.